Cunoasteţi sentimentul acela când cineva vă umflă nişte baloane cu vise şi vi le oferă în dar, iar acest lucru vă injectează acea doză de fericire ce pare a dura secole, dar din păcate tot acea persoană începe să tragă cu săgeţi spre acele baloane până ce reuşeşte să le spargă pe toate? Ei bine, aşa se întâmplă când oamenii promit lucruri, fără ca ei să se ţină de cuvânt într-un mod voluntar. Fac asta pentru a scăpa de povara din acel moment. Dar ceea ce ei nu ştiu este că acea promisiune dă naştere unor iluzii, unor vise sau fantezii iar dezamăgirea este profundă atunci când promisiunea nu se finalizează.
Este ciudat cum oamenii pe care îi iubim cu adevărat pleacă din vieţile noastre şi lasă în urma lor doar goluri imense ce nu pot fi astupate oricât am încerca noi.
Sunt puţini cei care privesc înapoi spre noi cu o lacrimă ce dă să curgă atunci când pleacă. Acei oameni nu vor să plece. Acei oameni sunt nevoiţi să plece şi cu siguranţă se vor întoarce când vor avea ocazia.
Dar mai sunt şi cei care pleacă pentru că nu vor să fie iubiţi. Îi sperie acest gând şi inventează orice pentru a se scuza. Aceştia sunt cei care umflă acele baloane. După care pleacă. Se ascund. Nu ştiu ce îi sperie defapt pe aceşti oameni. Faptul că sunt iubiţi sau teama de a iubi?
De ce atunci când iubeşti şi faci totul ca acea relaţie să meargă, iubitul/iubita nu este capabil/ă să îţi răspundă cu aceleaşi sentimente? De ce atunci când sunt mari şanse ca totul să se schimbe în ceva mai bun, mai frumos el/ea dă cu piciorul şi... pleacă?
De ce oamenii se despart dacă încă se iubesc?
De ce acei oameni sunt nevoiţi să plece deşi nu vor, iar cei care nu sunt nevoiţi pleacă oricum?
Îmi lipsiţi oamenilor, căci am rămas singură cu acele goluri imense cauzate de absenţa voastră!
Life goes on... either with or without them.
